Dar cu târgurile ce aveţi?

Că se cheltuie bani mulţi, prea mulţi, pe prostii de care nu are nevoie nimeni, că se fură bani mulţi, prea mulţi, din bugete ajustate din pix, creion şi alte instrumente de scris, se ştie bine şi se ştie de mult timp. Că primăriile, în general, nu investesc în niciunul dintre domeniile care ar putea să facă viaţa oamenilor dacă nu frumoasă, măcar suportabilă, este iarăşi un adevăr aproape expirat.

Dar veniră cei de la Guvern, nu demult, cu nişte noutăţi. Pentru limitarea cheltuielilor abuzive și pentru tot felul de rațiuni de echilibru economic și bugetar, cică s-ar fi introdus, prin ordonanţă, interdicţia ca primăriile şi alte insituţii de stat să organizeze târguri de Crăciun, sărbători în oraşe cu ocazia Naşterii Domnului, evenimente culturale de orice fel, până la 31 decembrie anul curent. Aşadar, e o problemă şi cu târgurile, cu Moşul, cu patinoarele, cu căsuţele care ascund turtă dulce şi acadele colorate puternic, cu negustorii care vin (cu sau fără vin) către oameni cu idei originale de cadou sau cu obiecte şi cărţi care altfel nu se găsesc uşor.

Ce o fi în neregulă cu aceste manifestări? Mă uit şi eu în jur…

În toată Europa, cât e Europa de mare şi de frumoasă, e plin de târguri de Crăciun, cu mii, zeci de mii de beculeţe aprinse zilnic, cu concerte fastuoase, cu pieţe întregi pline de oameni care mai vor să parieze pe bucurie. Şi pe sărbătoare. La noi, nu e voie. Mă rog, nu e voie în unele oraşe care, prea puţin prevăzătoare, nu au cuprins, din timp,  în bugetul anual, astfel de proiecte.

Nu e cazul la Craiova, unde primăriţa Lia Olguţa Vasilescu a organizat, cu o ambiţie extraordinară, şi anul acesta, la fel ca în anii trecuţi, unul dintre cele mai apreciate târguri de Crăciun de peste tot din lume. Se pare că nu e imposibil, dacă există curaj, dacă există oameni care să fie cel puţin la fel de ascuţiţi la minte cum sunt legile ascuţite la înţelesuri.

Craiovenii au dovedit, negru pe alb, cât e de avantajos ca, în decembrie, să existe un astfel de pol de interes în oraş care să aducă, fără prea mari eforturi, mii de oameni noi în vizită, în aşa-numitele city-breakuri, oameni care, ghiciţi!, vor cheltui bani, vor plăti hoteluri, aşadar vor încuraja comerţul şi turismul şi vor mai aprinde o lumină, cât e ea de mică, în tunelul gros în care pare că România stă ascunsă de ani, de zeci de ani.

Nu e cazul nici la Sibiu unde, de asemenea, oraşul prinde viaţă sub candoarea iernii şi a tradiţiilor ei. Se pare că şi la Bucureşti va veni curând Crăciunul, însă cu un târg organizat de privaţi, din bani privaţi, din sponsorizări şi tot felul de colaborări.

Ar fi fost culmea ca domnul primar al capitalei, după ani şi ani în care s-a învârtit în loc singur, de parcă oraşul ar fi fost camera lui de relaxare şi odihnă, să aibă pârghiile necesare şi dorinţă suficientă ca să organizeze ceva care să îi bucure pe aceia care, în mare măsură, l-au însemnat în frunte cu un vot.

Din câte merg prost la noi acasă, în România tuturor lucrurilor nefăcute, tocmai posibilele acte de cultura deranjau. Nu cumva să plătească vreo primărie pentru vreun spectacol cu poezie, cu muzică adevărată şi cu actori valoroşi pe scenă! Nu cumva să plătească vreun consiliu de judeţ pentru vreun eveniment de amploare, cu sau fără Moş Crăciun, în preajma luminii pe care o aduce între toate sărbătoarea din 25 decembrie.

Nu cumva, nu cumva! Jos mâinile de pe banii statului, parcă au strigat guvernanţii, grăbindu-se, cât se poate, unde se poate, să îndese, la rândul lor, mâinile cât mai adânc în marile buzunare ale ţării. A început să se alerge frunzele, în zbor, pe-afară. Se simte iarna. La ce viscol vine, se va vedea, mai devreme sau mai târziu, ce buzunare sunt pline şi în care bate vântul. Se va vedea!

Citește și:

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?

Săptămâna altfel, săptămâna la fel

”Chiriași la noi în țară”

Când românii se simt români

De ce Austria nu ne vrea?

Și, totuși, de unde prețurile astea?